In drum spre celebrul cimitir Vesel de la Sapanta, la iesirea din Sighetu Marmatiei, strajuit de Tisa si Ucraina, se aseaza linistit la margine de drum, intr-un loc simplu, in stanga, Cimitirul Saracilor. Un loc neinsemnat pana acum. Un loc fara un trecut clar, un loc bantuit de necunoscut. Aici erau candva ingropati, oameni de valoare, sau simpli cetateni, victime ale cruzimii, din inchisoarea Sighetu Marmatiei. Ingropati noaptea, fara cruci, pe ascuns, aici zac sute de trupuri fara nume, insa vii in amintirea celor dragi... Cand treci linistit pe sosea, vazandu-ti de drumul tau, iti atrage atentia singuratecul monument care marcheaza si completeaza astazi ansamblul, clopotnita. Doi pereti albi, imaculati, perpendiculari, fara sa se intersecteze totusi, decupati la partea superioara, legati de o platforma, de unde se poate privi, intreg spatiul sacru. In jurul crucilor, imprastiate aleatoriu, putine si asa, ale unor oameni fara posibilitati(erau ingropati in ultimul timp, cei care nu aveau posibilitati), creste verde si frumos din gard viu, conturul tarii. Privita de sus, de pe platforma, tara, simti ca te cheama sa o imbratisezi, sa o plangi si sa o iubesti. Cloputul bate, la fiecare ceas, rasunand mai puternic in linistita intindere... Si tu treci mai departe...

Arhitect Ştefan Radocea http://www.bnab.ro/2012/proiecte/2/133/